Istoric
Scurtă istorie
Facultatea de Ştiinţe ale Comunicării funcţionează în cadrul Universităţii Politehnica Timişoara începând cu data de 1 octombrie 2011, prin Hotărârea Senatului nr. 07/08.09.2011 şi Hotărârea Guvernului nr. 966/29.09.2011.
Facultatea de Ştiinţe ale Comunicării este prezentă astăzi în peisajul educaţional al Universităţii Politehnica Timişoara prin două direcţii principale: asigurarea disciplinelor de limbi străine şi comunicare în cadrul specializărilor cu profil tehnic ale universităţii și asigurarea disciplinelor de specialitate în cadrul specializărilor de licenţă şi master ale facultății, în domeniul comunicării și al traducerii.
Programele de studii coordonate în prezent de Facultatea de Ştiinţe ale Comunicării îşi au originea în specializările de comunicare și traducere iniţiate și dezvoltate pe parcursul a treizeci de ani în cadrul Universității Politehnica Timișoara. O serie de repere marchează evoluția acestora de-a lungul timpului.
Schimbările intervenite în denumirea, structura şi profilul specializărilor, urmate de diversificarea ofertei educaţionale, s-au datorat, pe de o parte, semnalelor primite de pe piaţa muncii din regiunea de Vest a ţării, iar pe de altă parte, reformării sistemului de învăţământ superior românesc.
Transformările consemnate de istoria specializărilor de comunicare și traducere în cadrul Universității Politehnica Timișoara demonstrează capacitatea instituţiei de a se adapta tendinţelor observate în mediul socio-economic şi de a răspunde nevoii de formare iniţială, prin studii universitare, a unui segment de public interesat de domeniul ştiinţelor comunicării şi al limbilor moderne aplicate.
Principale repere
Înființarea programului de studii Comunicare profesională, în cadrul Institutului Politehnic „Traian Vuia” Timişoara, prin Proiectul TEMPUS-JEP 3181.
Funcţionarea specializării Comunicare profesională în cadrul Colegiului Universitar Tehnic de Administrație-Secretariat, Catedra de Limbi moderne, Facultatea de Construcţii şi Arhitectură, Universitatea Politehnica Timişoara
Transformarea specializării Comunicare profesională în Administraţie publică locală prin Hotărârea Guvernului nr. 1336/2001 privind domeniile şi specializările de referinţă din învăţământul universitar de scurtă durată.
Funcţionarea programului de studii universitare Administraţie publică în cadrul Departamentului de Comunicare şi Limbi străine, Universitatea Politehnica Timişoara.
Înființarea programului de studii universitare de lungă durată (4 ani) Comunicare socială și relații publice.
Transformarea Catedrei de Limbi moderne în Departamentul de Comunicare și Limbi străine.
Transformarea specializării Comunicare și relații publice dintr-o formă de studii de lungă durată de 4 ani într-o formă de licență de 3 ani, conform sistemului Bologna.
Înființarea programului de studii universitare de licență Traducere și interpretare în cadrul Departamentului de Comunicare și Limbi străine
Înființarea Facultăţii de Ştiinţe ale Comunicării în cadrul Universității Politehnica Timișoara, la 11 octombrie 2011.
Înfiinţarea programului de studii universitare de master Comunicare, relaţii publice şi media digitală (interdisciplinar cu Inginerie electronică, telecomunicaţii și tehnologii informaționale) în colaborare cu Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale.
Înființarea programului de studii universitare de licenţă Comunicare și relații publice, învățământ la distanță, în colaborare cu Centrul de e-learning al Univerității Politehnica Timișoara.
Înființarea programului de studii universitare de master Comunicare în afaceri.
Aniversarea a 25 de ani de existență a programelor de studii de traducere și comunicare din cadrul Universității Politehnica Timișoara.
Aniversarea a 10 ani de la înființarea Facultății de Științe ale Comunicării.
Înființarea Programului pregătitor în limba română pentru cetățenii străini.
Aniversarea a 30 de ani de existență a programelor de studii de traducere și comunicare din cadrul Universității Politehnica Timișoara.
Înființarea programului de studii universitare de master Comunicare strategică și advocacy în societatea digitală.
Înființarea programului de studii universitare de master Traducere, interpretare și noile tehnologii.
